SISTEMUL NERVOS

Ziarul: Ziarul de duminica, Aprilie 2005

Mama RomaNica - Sistemul nervos

In 1962, Pier Paolo Pasolini realiza Mamma Roma, unul din cele mai cople s itoare portrete ale unei femei, cu Anna Magnani în rolul titular; in aceasta drama Magnani joaca rolul unei prostituate aproape de "pensie", care încearca sa devina "mama onorabila" de dragul fiului ei adolescent. În 2005, Mircea Daneliuc iese pe ecrane cu Sistemul nervos, probabil (cu siguranta) cel mai clocotitor portret al unei femei din cinematograful românesc; femeia este Nica, jucata genial de Rodica Tapalaga, iar faptul ca este vorba despre o pensionara care vorbeste singura si se îndragosteste de TV-hero-ul Mircea Radu (Paul, în film) poate parea "secundar"... Nu este: este, pur si simplu, demonstratia cvasi clinica a "terapiei intensive" post- '89: "Ati înnebunit poporul cu televizorul!".

Un titlu provizoriu al filmului a fost, la un moment dat, "Mamţmare"; un altul ar fi putut fi - daca Mircea Daneliuc ar fi avut cunostinta mai din timp, de aceasta "Matusalem revolutioneaza", ca o parafraza; la articolul foarte controversat (si amendat!) al lui Mircea Mihaita "Matusalem voteaza;". Sistemul nervos, ca titlu, muta accentul de pe figura bunicii contestatare pe "mutra" convalescenta a unei natiuni - dar este o simpla metonimie: tragicomedia turbata a lui Daneliuc este, de fapt, despre o "mamaie" confuza, scapata de sub control, care "iubeste nebuneste" televizorul si vede comploturi peste tot. O paranoie ambulanta, cu basma. Nica, adica "Mamica România".

N-am citit romanul inspirator, dar pot sa afirm, cu un entuziasm abia temperat de acrelile meseriei de critic: Sistemul nervos este cel mai bun film al lui Daneliuc de dupa '89! În trena si în vîna Patului conjugal -primul mare film al lui Daneliuc de dupa Revolutie -, dar si - cumva - în continuarea celeilalte apocalipse românesti care a fost Senatorul melcilor.

Patul... avea scene colosale si un simt; - nemasurat - al grotescului, pe care-l transforma în enormitate definitiva. Senatorul avea forta derizoriului si a excesului semnificativ, care deveneau litera de evanghelie convulsiva. Sistemul... este, pare-mi-se, cel mai reusit din aceasta "trilogie a dezastrului" de-a fi român, caci Daneliuc a gasit în formula monologului interior al Nicai cimentul care face sa se tina laolalta si povestea (emblematica), si delirurile ei (la fel de revelatoare). Este un puzzle ce poate parea inform sau diform, dar care se leaga exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta tipa!

Despre Rodica Tapalaga nu se poate vorbi decît în extaz. "Mamaia" olteanca da filmului nu doar tonul - rastit, ascutit si complice, ci mai ales vocea (inconfundabila). Daca Rodica Tapalaga este "de nerecunoscut" (marea actrita disparînd, efectiv, în spatele personajului sau), "Mama RomâNica", ea, este imediat recognoscibila - cu toate ticurile, tîfnele si înduiosarile sale. Este România orala si viscerala, canibalizata de "politica la televizor" si ea însasi canibala - abulica, sleampata, ratacita-n tranzitie cu aceeasi sacosa si pe care o întelegi, dar cu care nu te poti întelege. E monstrul nascut din cosmar ceausist si care înca nu s-a trezit: uneori îl iubesti, caci e "de-al tau", alteori îl urasti, caci acest "al tau" te trage în jos ca o povara. Marele merit al lui Daneliuc este dublu: pe de-o parte, a oferit Rodicai Tapalaga cel mai stralucitor rol al ei în cinema - acela al unei furioase la pensie, "batrîna si nelinistita"care nu mai stie pe ce lume se afla: un monument al rîsu-plînsului fara egal în cinematograful românesc; pe de alta parte, a reusit filmul pe care-l asteptam de vreo zece ani de la el, ajutat de o galerie de actori care sînt, toti, jubilatori, de o imagine impecabila, de o muzica - în fine! - perfecta (Verdi "remixat") si de un scenariu prodigios care, dupa ce te face sa rîzi cu lacrimi tot filmul, te asaza, alaturi de Nica, pe linia ferata, singur cu gîndurile tale - ale ei: Cît mai e, fata mea? Ca pa jeneric scrîse "Sfîrsit"...

Un articol de Alex Leo Serban.