ACEASTĂ LEHAMITE

Autor: Silvia Kerim

Lehamitea lui Daneliuc...
... este prezentă în mai toate filmele făcute de el după Revoluţia din Decembrie 1989. Uneori, această lehamite s-a ridicat (ori a coborâtoare cum este mai corect?) la rangul de... scârbă, în ultimul lui film, lehamitea asta se întinde ca o apă băltită, rău mirositoare, se întinde peste tot: peste oameni îngenunchiaţi de loviturile vieţii, se întinde peste case, peste curţi, peste copaci. Şi, bineînţeles, peste suflete. Mai puţin caustic decât "Patul conjugal" şi, de aceea, mai uşor de "primit " - poate şi pentru că mai nuanţat - acest film, această nouă undă de "lehamite" a lui Mircea Daneliuc este întâmpinată cu aplauze de către tânăra generaţie şi cu oarecare rezervă de generaţiile mai vârstnice; mai puţin detaşate, ba chiar foarte implicate în grozăviile pe care le-am trăit cu toţii. Excelent psiholog, fin cunoscător al sufletului omenesc, regizorul Mircea Daneliuc are, şi în acest film, un aliat preţios: dialoghistul Mircea Daneliuc, cel ce-i oferă excepţionalului actor care este Horaţiu Mălaiele o partitură pe măsura talentului său de excepţie. în rolul principal feminin, Cecilia Bârbora (în viaţa particulară soţia regizorului) este şi ea excelentă, demnă de Mălăele.

Aşa cum, demnă de talentul lui Dorel Vişan, ne-a apărut - pentru prima dată pe ecran — în "lacob". Aceeaşi Cecilia Bârbora a însufleţit şi un sfâşietor personaj în mult discutatul - şi nu îndeajuns iubitul film al lui Daneliuc - de după Revoluţie — "A unsprezecea poruncă").

Un mare talent, incomod şi fascinant, acest Daneliuc, care a uimit publicul - şi criticii - încă de la primul lui film: "Cursa". "Băiatul buclat" - cum l-a numit Doamna Hortensia Georgescu, marea creatoare de costume a filmului românesc, pe când nu ştia "cine este acest băiat bronzat care tot vine cu scenarii şi nimeni nu-l ia în seamă"... a fost refuzat de vreo şase ori - pe când director al Casei de filme nr. 1 era Alexandru Ivasiuc.

"Băiatul buclat" a fost ajutat să debuteze de către Ion Bucheru. Au urmat, într-o cronologie aproape ritmică, peliculele care au făcut dată în istoria filmului românesc: "Ediţie specială", "Proba de microfon", "Croaziera", "Vânătoarea de vulpi", "Glissando", "lacob". Sunt filme cu care Daneliuc ne-a făcut nouă, cinefililor, importante daruri pentru care nu a primit, întotdeauna, răsplăţile şi premiile şi vorbele bune ce i s-ar fi cuvenit. Sunt filme care l-au costat enorm pe Daneliuc. El a cheltuit, făcând aceste filme, nu numai talent şi inteligenţă - risipite până şi în -aparent — cele mai scurte secvenţe; dar a cheltuit şi tone de răbdare - nu întotdeauna bine şi la timp stăpânită — în lupta acerbă cu cenzura comunistă. Şi a mai cheltuit, Daneliuc, fâşii-fâşii din sufletul lui de artist (deşi, se ştie, "celula" sufletului, odată "arsă", nu se mai reface niciodată)

Dar pentru că Viaţa îţi ia, dar îţi şi dă, ei bine, Ea, Viaţa, 1-a făcut pe Daneliuc să acumuleze, în lungii ani de dinainte şi de după debut, foarte, foarte multă lehamite.

O lehamite pe care o exprimă, iată, prin filme ce-i oglindesc bogata şi neobosita personalitate pornită iarăşi, să iscodească ape tulburi...

SILVIA KERIM