Filmografie

Mircea Daneliuc s-a nascut la Hotin, in 1943. La Bucuresti a absolvit, in 1972, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale".

Debutul sau ca regizor de film cinematografic de lung metraj s-a produs in 1975, cu pelicula Cursa. E un film, sub multe aspecte, exceptional, in care se vede de indata personalitatea unui autor extrem in toate sensurile: prin tematica aleasa, prin interpretarea adesea "printre rinduri" a protagonistilor, prin descrierea minutioasa a comportamentului si a reactiilor personajelor puse in situatii limita.

"Cursa" din care se inspira filmul e reprezentata de transportul unui urias utilaj industrial, cu un camion, pe intortocheate şi periculoase şosele de munte. Prima scena se deschide ca un fel de documentar asupra regimului, in care un comentator exalta excepfionalele rezultate ale industriei grele romaneşti. E vorba insa de una din acele piste false cu care Daneliuc ne va obisnui, intrucit pe el il intereseaza mult mai mult sa injeleaga starea de suflet a celor doi şoferi, Savu şi Panait, care trebuie sa faca cu schimbul la volan in aceasta titanica incercare.

Pe drum ei o vor intilni pe Maria, o tinara autostopista care trebuie sa ajunga in oraşul logodnicului ei, care nu e altul decit chiar oraşul in care trebuie sa ajunga si Savu si Panait. Sintem de indata aruncati intr-un "triunghi amoros" inlauntrul unui "road-movie" romanesc, cu moteluri murdare, drumuri imposibile şi pline de praf, pasuri montane primejdioase chiar şi pentru un şofer incercat.

Maria va descoperi cu amaraciune ca logodnicul ei s-a casatorit intre timp cu o alta femeie; cei doi şoferi se cearta una-ntruna pentru a hotari daca e cazul sau nu sa o mai duca cu ei pe aceasta femeie despre care nu stiu mai nimic şi care creeaza tensiuni; peste toate apasa utilajul gigant care trebtiie neaparat dus la destinafie intr-un termen hotarit. Daneliuc isi observa propriii eroi cu un amestec de admirafie şi compasiune: viaja e asta şi nu alta, mai mult sau mai putin idilica. Nu se poate fugi din fata propriului destin.
Sintem doar la inceputul unui cariere tumultuoase a unui autor extraordinar dotat, debordant, a unui "buldozer" atit in fata, cit şi in spatele camerei de luat imagini. 1980 e un an important pentru Daneliuc: regizeaza nu mai putin de trei filme, dintre care am putut admira, la Trieste, doua, poate cele mai importante.

Sa incepem cu Proba de microfon. Aici regizorul se dedubleaza şi ne ofera şi o majora proba de actor. Se impune cu forta tema care ii sta cel mai la inima: cautarea constanta, neincetata a adevarului.

Luiza, o reporterita de televiziune, şi Nelu, un cameraman (interpretat de Daneliuc insuşi), continua sa lucreze impreuna, deşi raporturile lor personale (şi amoroase) s-au intrerupt brusc. Ambii fac o munca, intr-un anume sens, "maieutica": ea cu microfonul in mina, el cu telecamera pe umeri incearca sa scoata la iveala "adevarul" lumii care ii inconjoara, o lume falsa, in realitate, sub multiple aspecte. Inca o data e vorba de un atac feroce asupra unei realitati mincinoase, de carton, prin care personajele orbecaiesc, asemeni unor flare ranite, in cautarea unui sens pe care nu-l gasesc. Firava intriga amoroasa care se leaga intre Nelu şi Ani, o tinerica in deriva sentimentala şi in cautarea unei slujbe, constiruie doar un pretext pentru a vorbi de teme mai ample, ca şi universale.

In fata misterului viejii acest soi de tele-veritf se dovedeşte neputincios; schemele carteziene ale socialismului real sufoca intrebarile cele mai intime şi mai adinci ale protagoniştilor. Destinul gri şi inform al Romaniei anilor '80 apasa peste toate şi Daneliuc incearca sa scuture conformismul, sa rastoarne preconceptiile, sa deschida calea unei maniere diferite de a privi lumea. Filmul ramine pina la sfirşit indecis, deşi sfidarea e pe deplin lansata: sufletul poporului roman nu e dispus sa se predea, chiar daca drumul de urmat e anevoios, impotriva curentului.

In acelaşi an Daneliuc regizeaza Croaziera, o satira feroce şi amuzanta in care sint implicati ciştigatorii unui concurs public organizat de partid pentru a-i rasplati pe cei mai merituoşi din fiecare categorie profesionala: cel mai bun inginer, cel mai stralucitor proiectant, intr-un cuvint "campionii" regimului. Toti laolalta vor lua parte la o croaziera-premiu pe Dunare, croaziera ce se va transorma repede intr-o pedeapsa perversa pentru toti cei ce cred ca au acum ocazia de a-şi afirma propriile idei şi propria individualitate.

intr-un Babel tragi-comic ambulant asistam la iubiri, tradari, subterfugii, delatiuni: numai ca, in loc sa se dezvolte pe coridoarele institutiilor şi fabricilor tarii, totul se petrece pe o nava ce merge, probabil, spre deriva fara s-o ştie. Unitatea de loc şi de timp accentueaza momentul critic al unei intregi natiuni in pragul prabuşirii. Presupuşii ciştigatori ai croazierei descopera cu amaraciune ca vor . trebui sa traga singuri la rame in micile barci care insot esc nava semi-goala, pe care stau reprezentantii partidului. La sfirşitul calatoriei, intr-un discurs emfatic specific regimului, capitanul va face o relatare asupra desfaşurarii calatoriei, folosind toate armele unei retorici cam grosolane: totul a mers minunat, in pofida unor inevitabile greutaji; "rebelii" au fost pedepsiti intr-o maniera exemplara; to|i ies intineriti şi gata sa-şi continue
"misiunea" lor profesionala. Sentimentele personale şi idealurile de libertate au fost atit de abil suprimate şi fatada e salvata.

in furia sa reformatoare, Daneliuc e absolut dezlantuit in aceasta pelicula: in ciuda aerului aparent distrat al filmului, el nu incearca sa placa, ci sa puna pe ginduri.

Registrul se schimba doar aparent cu Glissando, din 1982. Facut dupa povestirea lui Cezar Petrescu Omul din vis, filmul e plasat intre primul şi al doilea razboi mondial. Din nucleul originar al subiectului - drama personala a unui jucator de carti - Daneliuc dezvolta o impunatoare fresca a unei epoci ambigue, decadente, mareata de o stapinire opresiva care, desigur, joaca in metafora a oricarui astfel de regim, vechi sau nou.

Filmul povesteşte despre Ion Theodorescu, un om de familie buna care şi-a pierdut la carti toata averea şi care are o tumultuoasa poveste de dragoste cu Nina, servitoarea unui prieten. Atmosfera e intr-un balans permanent intre vis şi realitate, luciditate şi haos: Ion e obsedat de protretul unei doamne şi viseaza mereu modelul acelui tablou, in vis femeia fiind insotita de un misterios domn cu plete gri. intr-o zi il intilneşte pe acest om din vis şi se decide sa-l sfideze la un joe de poker, pentru a-şi recupera banii pierduti: soarta e de partea lui şi reuşeşte sa ciştige atit de mult incit il duce pe batrin la sinucidere.

Dar limitele dintre ceea ce e real şi ceea ce e vis sint tot mai şterse: pe deasupra a tot pluteşte un soi de mizerie spirituala, de angoasa sfişietoare in aşteptarea unor evenimente istorice tot mai iminente şi tragice. Starea sanatatii mintale a lui Ion Theodorescu alunecaprimejdios, ca şi cea a unei intregi natiuni mareata de o difuza nelinişte launtrica. Un univers aparent normal aluneca - gliseazd - gradual şi ireversibil catre o monstruoasa isterie colectiva. Filmul se releva la sfirşit o viguroasa opera politica, dezvoltata intr-o scriitura rafinata, cu o tehnica notabila şi o extraordinara capacitate de a sugera, prin intermediul imaginilor şi sunetelor, decaderea unei intregi epoci.

Filmul a rulat şi in cadrul Festivalului de la Venetia, unde insa a fost criticat: occidentalii nu sint in stare sa priceapa şi sa aprecieze subtilitatile narative ale unui autor tot timpul confruntat cu cenzura unui stat rigid, inchis, putin dispus sa-şi spele in public rufele murdare. Daneliuc işi aminteşte şi acum ca de o rana de primirea rezervata cu acel prilej filmului, deşi marturiseşte o mare admiratie macar pentru doi dintre cei mai mari regizori italieni din toate timpurile: Federico Fellini şi Michelangelo Antonioni.

Ultimul film vazut la Trieste, din prima parte a carierei lui Daneliuc, e lacob, din 1987. E o pelicula la care autorul tine mult, intrucit pentru el reprezinta o adevarata metafora a spiritului care anima intreg poporul roman.

Iacob, un miner din Transilvania, e un om niciodata liniştit, care nu se preda in fata adversitatilor viefii şi se straduieşte in orice chip pentru a supravietui. Casatorit cu vaduva unui sinucigaş constrins la o munca extenuanta, rau vazut de autoritafi, inconjurat de spioni şi hoti, Iacob incepe sa bea şi devine incredibil de gelos. Scenele de furie in familie sint violente, dar ele denota totuşi o radacina inca sanatoasa, deşi atinsa şi minata de atitea adversitati. Iacob crede inca in puterea launtrica a omului, dar denunta neputinta omulai singur in fata unui sistem de viata dezumanizant.

Banuit pe nedrept ca ar fi furat aur, e pedepsit şi trimis la munca intr-o mina foarte departe de casa. In fiecare zi trebuie sa parcurga ore de drum pe jos pentru a ajunge la locul de munca, pina cind se hotaraşte sa foloseasca abuziv telefericul minei; dar in ziua de Craciun, la intoarcere, curentul e taiat. Iacob ramine suspendat la mare inaltime intr-o micuta cabina de transport, in mij locul unui frig polar, cu perspectiva de a aştepta cel putin doua zile pina cind curentul va fi reactivat. E mai bine sa inghete ori sa incerce sa ajunga la pilonul eel mai apropiat, riscindu-şi viata?

Inca o data Daneliuc nu se cruta in denuntarea exploziva a unui difuz inconfort existential. şi el trebuie sa se fi simjit asemeni lui Iacob, suspendat intr-un destin intunecat şi incert.

Dupa caderea lui Ceauşescu cariera sa a continuat cu mare prolificitate, deşi in mij locul unor greutaji permanente, cu proiecte aminate, visuri abandonate. La tristete l-am intrebat daca nu s-a gindit sa mearga sa lucreze in strainatate, in tari unde conditiile de productie cinematografica sint mai uşoare, dar ne-a raspuns cu mindrie ca n-are nici cea mai mica intentie de a emigra pentru a turna filme comerciale de scazut interes. Cu privire la intrebarea daca Romania de azi e mai buna ori mai rea decit cea a lui Ceauşescu, in mod semnificativ n-a vrut sa raspunda. Dar pe chipul sau nu stralucea nici un suris.
 

 

FILM

 

LITERATURA

Autor: Manuela Cernat
Senatorul īn carne şi oase al cinematografului nostru, Sergiu Nicolaescu, face co-producţii cu parteneri americani, dar īn acelaşi timp se străduie din răsputeri să īi convingă pe toţi ceilalţi investitori occidentali dispuşi să īşi rişte finanţele īn filme turnate īn Romānia că nu are nici un rost să īşi risipească dolăraşii īn acest colţ de lume unde īşi pierd vremea de pomană pentru c㠄aici s-a isprăvit cu cinemato graful, aici nu se vor mai face filme"!!
citeste mai mult ...

Autor: Edna Fainaru
With five films to his credit since 1989, Mircea Daneliuc is by far the most prolific filmmaker in Romania today. Having established himself as one of the countryţs leading directors, he had to contend - at least while Ceausescu was in power -with an iron-fisted regime which left him no alternative but to use allegories to describe the reality around him.
 citeste mai mult ...

Autor: Callisto COSULICH
Sorpresa a Venezia
Nuovo Visconti dalla Romania


VENEZIA, 28 — La prima sorpresa della Mostra del cinema proviene dal Paese piu impensato: la Romania. «Glissando», dl Mircea Danieliuc, ha stupito per U suo spes-sore romanzesco, la sua sontuositā quasi vi-scontiniana, atipica nella cinematografica dei Paesi dellţEst. citeste mai mult ...

Marilena si citeva voluptati implineste lungul sir al Femeii in romanul romanesc. Dupa Elena, Sasa Comanesteanu, Chiajna si Vitoria Lipan, dupa Matilda lui Petrini si Vica Delca, seria Marilenelor lui Daneliuc contine, practic, toate virstele si mediile noastre de viata: satul irepresibil alterat, mahalaua colectivismului sordid, snobimea nudista de la Vama Veche, putreziciunea functionareasca, debusolarea acneic-alcoolica a adolescntilor post '89 de bani gata. (citeste mai mult ...)

Daca, īn ultimii trei ani, n-a mai filmat nimic, Mircea Daneliuc a scris, īn schimb, o carte. Viaţa ne filmată s-a īntors īn cuvinte. Acum cīteva luni, cititorii „Romāniei literare" au descoperit, chiar īn această pagină, īn premieră absolută, un fragment din Pisica rupta, pe atunci īn curs de apariţie. (citeste mai mult ... )

E teribil ce jubilaţie narativă, ce sete de-a (se) povesti are Mircea Daneliuc! Dacă n-ar fi marea frustrare de-a fi pierdut un cineast de calibru greu, ar trebui să ne bucurăm de cāştigarea unui prozator īnzestrat cu tot ce trebuie pentru succes. (citeste mai mult ... )

Nu mai ştiu cum se numeşte vechiul procedeu retoric al definirii prin negaţie: nu se ştie ce este un lucru, dar se ştie precis ce nu este el. Ai zice că, tot aşa, există oameni care se autodefinesc īn chip esenţial nu atīt prin ceea ce construiesc, cīt prin ceea ce desfiinţează. (citeste mai mult ...

[Prezentare] [Filme] [Literatura] [Regie de teatru] [Interviu]