CROAZIERA

O producţie a Casei de filme 3, Director Eugen Mandric; Producător delegat: Dumitru Solomon; Machiaj: Măria Mătase; Costume: Daniela Codarcea; Decoruri: Magdalena Mărăşescu; Montaj: Măria Neagu; Sunet: Horea Murgu; Imagine: Gabor Tarko; Scenariul: Mircea Daneliuc; Cu: Tora Vasilescu, Nicoîae Albani, Măria Gligor, Paul Lavric, Mircea Daneliuc, Ioana Manolescu, Mihaela Juvara, Adriana Şchiopu, Florin Tănase, Măria Munteanu, Mario Podoleanu.

Un grup de tineri cîştigători ai unor diverse concursuri din sfera "întrecerii socialiste" sînt recompensaţi cu o croazieră în bărci, pe Dunăre. De la înălţimea punţii navei de comandă unde se află statul major al expediţiei Tovarăşul Proca (Nicolae Albani) şi doctorul Velicu (Paul Lavric) veghează la bunul mers al "acţiunii". Ei au de înfruntat abateri de la morala - socialistă - părăsiri ignobile de logodnice şi furturi de struguri -, dezmăţul tineresc a cărui expresie supremă devine "jocul cu lingura", sau aventuri erotice ale unor cupluri dovedind un apetit amoros blamat în public de tovarăşul Proca, dar invidiat pe ascuns. Refăcut după o indigestie cauzată de băutul apei din Dunăre, Tovarăşul Proca înmînează în final într-un cadru festiv, diplomele participanţilor la croazieră.

Alături de "Proba de microfon", "Croaziera" poate fi considerat nu doar un film despre o generaţie, ci cel al unei generaţii. Dacă exista în cinematograful românesc filme-cult ale unei anumite perioade, cele menţionate ar putea fi trecute pe listă alături, probabil, de "Reconstituirea". Ca şi filmul lui Pintilie, "Proba" şi "Croaziera" (la o primă vedere "de actualitate", declanşînd rîsul prin absurdul situaţiilor de viaţă care descind din Caragiale şi Băieşu) sînt filme relatînd tragedia unei generaţii. Pierdută. La fel ca şi "Reconstituirea", "Croaziera" a fost filmul care şi-a creeat un public, intuindu-i disperarea comună.

"Croaziera" este de fapt un film trist, mirosind melancolic ca firele de nisip descoperite, iarna, în căptuşeala unei haine purtată în vară pe Litoral. Un film despre o tinereţe irosită, condamnată să dispară repede, căreia i se impun distracţiile, programul de viaţă, gîndurile, iubirile.Despre existenţa într-o societate în care conducătorii se află pe şalupa cu motor iar ceilalţi, vîslind din greu contra curentului, sînt obligaţi să zîmbească strepezit. Dragostea este încă posibilă în "Croaziera", e încă pură şi inocentă. Sînt însă ultimele zvîcniri ale tinereţii. Iubirea va muri apoi, devenind perversă în "Glissando", vinovată în "Iacob", act fiziologic dezgustător în "A 11-a Poruncă", "Patul conjugal".... Strofele finale aparţin cîntecului de lebădă al unei generaţii: "Ş-altă data, ş-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată". Altă dată adică niciodată. "Croaziera" este unul dintre cele mai virulente atacuri la adresa comunismului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Vinovat de genocidul Tinereţii.