Alte filme:

 

SENATORUL MELCILOR

Autor: Gabriela Adameşteanu

In anii cīnd īntre ceea ce trăiam şi ceea ce vedeam pe ecranele mari sau mici se căsca un hău, īntr-un cinematograf mic de cartier din Bucureşti am intrat īntīmplător la un film care deja īncepuse. După cīteva secvenţe, senzaţia de autenticitate mi-a tăiat respiraţia, cum se īntīmplă cu aerul curat respirat adīnc. Era „Proba de microfon", un film tăiat de cenzură, tăiat şi pīnă ajunsese īn acest cine matograf de cartier, şi, totuşi, inconfundabil. Am văzut de două ori „Proba de microfon" şi „Croaziera", tot īntrebīndu-mă dacă exista īn literatura de atunci un talent echivalent - crud, incomod, utilizīnd prostul gust pentru efecte artistice pīnă la a se contamina de el, pentru ca să Lasă apoi strălucitor, cu o lovitură de maestru, şi atīt de rapid īn a prinde reacţiile - aparent noi şi mereu aceleaşi - ale lumii noastre. Nu am văzut toate filmele lui Daneliuc, nu le-am admirat la fel pe toate, dar de flecare dată, īntr-un grad mai mic sau mai mare, retrăiesc plăcerea descoperirii. Şi surpriza. El este regizorul meu preferat.

După premiera „Patului conjugal", presa marelui fes tival european de la Berlin a fost destul de acră. īn confirmarea valorilor noastre, invocăm totdeauna Occidentul ca argument suprem: el a lăsat un semn de īntrebare asupra acelui film. După 2 ani, „Patul conjugal" rulează curent la cinematografele din Washington, şi o cronică mare īntr-o publicaţie de prestigiu new-yorkeză i-a dat „Patului conjugal" si regizorului său binecuvīntarea pe care mulţi dintre noi o aşteaptă.

Nimic mai inadecvat decīt lectura etnică a filmului „Senatorul melcilor". Ea atestă fie inadecvarea la originalitatea tăioasă a artistului, fie intenţia de manipulare a „mesajului" artistic al filmului, cu o componentă politică indiscutabilă. Nu-i īnsă cazul să căutăm īn „Senatorul melcilor" obişnuita noastră polarizare Putere/Opoziţie. Modul īn care Daneliuc arată respectul mistic pentru autoritatea centrală, cultura obedienţei, remanenta structurilor feudalo-comuniste face abstracţie de dicotomiile curente. Schimbarea vestei, a discursului şi iresponsabilitatea fostului activist, actual parlamentar este egalată de ştiinţa celorlalţi de a-i veni īn īntīmpinare cu reflexe de vasalitate.

Statuar īn iresponsabilitatea lui (care nu devine caricaturală, vezi scena antologică a rugăciunii), senatorul Vārtosu (Dorel Visan) se mişcă īntr-un decor grotesc, grotescul se dilată pīnă la coşmar, coşmarul devine tragic. Filmul se deschide şi se īnchide peste o lume haotică şi disperată cu petiţii īn mīnă, la fel de lipsită de speranţă ca şi cea care se īndrepta spre palatul domnesc cu rogojini aprinse pe cap - o lume fără justiţie şi fără legi. Socialul este īntr-o neīncetată mişcare; personajele sīnt proteice şi lasă o umbră simbolică.

Exemplul cel mai la īndemīnă este ghida (Cecilia Bārbora), amestec de cupiditate, invenţie, vulgaritate, spirit descurcăreţ etc., varianta lui Daneliuc de femeie damnată, care īn final, totdeauna, salvează umanitatea. Un halou de sărăcie, dezordine, patimă, tulburare, violenţă, neputinţă īnconjoară discursul politic al senatorului, excelent īn găunoşenia sa de lemn, amintind īn anumite momente chiar discursul prezidenţial.

GABRIELA ADAMEŞTEANU

 

[Prezentare] [Filme] [Literatura] [Regie de teatru] [Interviu]