Ziarul: Ziarul de duminica Autor: Alex Leo Serban

Mama RomāNica - Sistemul nervos

Īn 1962, Pier Paolo Pasolini realiza Mamma Roma, unul din cele mai copleşitoare portrete ale unei femei, cu Anna Magnani īn rolul titular; īn această dramă Magnani joacă rolul unei prostituate aproape de "pensie", care īncearcă să devină "mamă onorabilă" de dragul fiului ei adolescent. Īn 2005, Mircea Daneliuc iese pe ecrane cu Sistemul nervos, probabil (cu siguranţă) cel mai clocotitor portret al unei femei din cinematograful romānesc; femeia este Nica, jucată genial de Rodica Tapalagă, iar faptul că este vorba despre o pensionară care vorbeşte singură şi se īndrăgosteşte de TV-hero-ul Mircea Radu (Paul, īn film) poate părea "secundar"... Nu este: este, pur şi simplu, demonstraţia cvasi clinică a "terapiei intensive" post- '89: "Ati īnnebunit poporul cu televizorul!".

Un titlu provizoriu al filmului a fost, la un moment dat, "Mamţmare"; un altul ar fi putut fi - dacă Mircea Daneliuc ar fi avut cunoştinţă mai din timp, de aceasta "Matusalem revoluţionează", ca o parafrază; la articolul foarte controversat (şi amendat!) al lui Mircea Mihăiţă "Matusalem votează;". Sistemul nervos, ca titlu, mută accentul de pe figura bunicii contestatare pe "mutra" convalescentă a unei naţiuni - dar este o simplă metonimie: tragicomedia turbată a lui Daneliuc este, de fapt, despre o "mamaie" confuză, scăpată de sub control, care "iubeşte nebuneşte" televizorul şi vede comploturi peste tot. O paranoie ambulantă, cu basma. Nica, adică "Mămica Romānia".

N-am citit romanul inspirator, dar pot să afirm, cu un entuziasm abia temperat de acrelile meseriei de critic: Sistemul nervos este cel mai bun film al lui Daneliuc de după '89! Īn trena şi īn vīna Patului conjugal -primul mare film al lui Daneliuc de după Revoluţie -, dar şi - cumva - īn continuarea celeilalte apocalipse romāneşti care a fost Senatorul melcilor.

Patul... avea scene colosale şi un simţ; - nemăsurat - al grotescului, pe care-l transforma īn enormitate definitivă. Senatorul avea forţa derizoriului şi a excesului semnificativ, care deveneau literă de evanghelie convulsivă. Sistemul... este, pare-mi-se, cel mai reuşit din această "trilogie a dezastrului" de-a fi romān, căci Daneliuc a găsit īn formula monologului interior al Nicăi cimentul care face să se ţină laolaltă şi povestea (emblematică), şi delirurile ei (la fel de revelatoare). Este un puzzle ce poate părea inform sau diform, dar care se leagă exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta ţipă!

Despre Rodica Tapalagă nu se poate vorbi decīt īn extaz. "Mamaia" olteancă dă filmului nu doar tonul - răstit, ascuţit şi complice, ci mai ales vocea (inconfundabilă). Dacă Rodica Tapalagă este "de nerecunoscut" (marea actriţă dispărīnd, efectiv, īn spatele personajului său), "Mama RomāNica", ea, este imediat recognoscibilă - cu toate ticurile, ţīfnele şi īnduioşările sale. Este Romānia orală şi viscerală, canibalizată de "politica la televizor" şi ea īnsăşi canibală - abulică, şleampătă, rătăcită-n tranziţie cu aceeaşi sacoşă şi pe care o īnţelegi, dar cu care nu te poţi īnţelege. E monstrul născut din coşmar ceauşist şi care īncă nu s-a trezit: uneori īl iubeşti, căci e "de-al tău", alteori īl urăşti, căci acest "al tău" te trage īn jos ca o povară. Marele merit al lui Daneliuc este dublu: pe de-o parte, a oferit Rodicăi Tapalagă cel mai strălucitor rol al ei īn cinema - acela al unei furioase la pensie, "bătrīnă şi neliniştită"care nu mai ştie pe ce lume se află: un monument al rīsu-plīnsului fără egal īn cinematograful romānesc; pe de altă parte, a reuşit filmul pe care-l aşteptam de vreo zece ani de la el, ajutat de o galerie de actori care sīnt, toţi, jubilatori, de o imagine impecabilă, de o muzică - īn fine! - perfectă (Verdi "remixat") şi de un scenariu prodigios care, după ce te face să rīzi cu lacrimi tot filmul, te aşază, alături de Nica, pe linia ferată, singur cu gīndurile tale - ale ei: Cīt mai e, fata mea? Că pă jeneric scrīse "Sfīrşit"...
 

 

[Prezentare] [Filme] [Literatura] [Regie de teatru] [Interviu]