Ziarul: Timpul

Mircea Daneliuc INTRODUCERE
Mircea DUMITRESCU

în orice încercare de interpretare a fenomenului cinematografic românesc, trebuie să pornim de la două realităţi indiscutabile, şi anume: nu avem o şcoală cinematografică românească şi, consecinţa acesteia, nu avem o critică românească. Avem însă, atît în cinematografie cît şi în aşa-zisa critică autohtonă, cîteva repere pentru o posibilă şcoală naţională de film şi pentru o la fel de posibilă critică românească de cinema. Putem distinge în evoluţia cinematografiei româneşti trei etape. Prima este cuprinsă între 18.11.1911, cînd este prezentat la Bucureşti primul film românesc de ficţiune de lungmetraj, Amor fatal, în regia lui Grigore Brezianu, şi 2.11.1948, cînd este emisă legea cu privire la naţionalizarea industriei cinematografice şi la reglementarea comerţului cu produse cinematografice, în această primă perioadă, cinematografia noastră se caracterizează prin mimetism şi compilaţii, influenţele cele mai vizibile fiind cele ale cinematografiilor nord-americană şi franceză, cu autohtonizări stîngace. Este perioada unui romantism desuet, a unui idilism firesc şi normal. Este vorba de nuanţarea, în cinematografie, a idilismului culturii noastre de pînă la sfirşitul primului război mondial, iar pe de altă parte, expresia unui început nemarcat de prezenţa unei puternice personalităţi creatoare.

De aici şi alte trăsături: epicismul, eticismul, frivolitatea, artificialitatea etc. Un fapt pozitiv este acela că, în această perioadă de început, au apărut şi s-au diversificat primele teme, motive, idei şi formule artistice. Din această primă perioadă, mai mult din motive sentimentale decît valorice, putem reţine doar numele regizorului Jean Georgescu, îndeosebi ca autor al filmului O noapte furtunoasă (premiera la 22 martie 1943), pentru că este un „model de transpunere cinematografică. Selecţia replicilor, acompanierea lor cu planuri vizuale în contrapunct, decupajul şi montajul racordurile, scenele adăugate prin vizualizarea povestirii, cuprinse în textul caragialian, toate acestea au fost impecabile" (D.L Suchianu). Jean Georgescu este un frivol pe linie franceză. în această primă perioadă, mai pot fi consemnate două momente prin care se ridică problema valorii estetice, anume 12 octombrie 1913, cînd Leon Popescu publică Memorialul asupra unui program cultural-cinematografic, şi noiembrie 1923, cînd odată cu apariţia revistei Film, Nestor Cassavan, redactor-şef menţionează în articolul-program Ţinta noastră că revista urmează „să se ocupe de arta cinematografică şi totodată de interesele einematografiştilor, să fie legătură între marele public şi acei care se silesc să-i satisfacă setea de frumuseţe".

Cea de-a două perioadă este cuprinsă între 2 noiembrie 1948 şi decembrie 1989. Patru decenii. În mod curios, defectele primei perioade se continuă. Ele sînt însă acum consecinţele inevitabile ale subordonării artelor intereselor conjuncturale, ideologice şi politice, sintetizate în non-estetica realismului socialist, un adevărat „sovrom" pentru arte şi cultură. Majoritatea aşa-zişilor. Cea de-a două perioadă este cuprinsă între 2 noiembrie 1948 şi decembrie 1989. Patru decenii. în mod curios, defectele primei perioade se continuă. Ele sînt însă acum consecinţele inevitabile ale subordonării artelor intereselor conjuncturale, ideologice şi politice, sintetizate în non-estetica realismului socialist, un adevărat „sovrom" pentru arte şi cultură. Majoritatea aşa-zişilor regizori a pactizat cu puterea, Ei au fost complici, s-au prostituat. Domină un păşunism fără caracterul firesc al primei perioade. Totuşi, acum, apar şi primele personalităţi creatoare puternice şi, pd3tă cu acestea, reabilitarea unor teme, motive, formule artistice şi mijloace de expresie. Aceste personalităţi şi operele lor sunt şi primele repere ale unei posibile şcoli cinematografice româneşti. Victor Iliu, prin Moara cu noroc (premiera 20 ianuarie 1957), atinge treapta cea mai înaltă a romantismului în cinematografia noastră şi deschide drumul unui realism psihologic.