APA DIN CIZME

Ziarul: SCRISUL ROMANESC, Autor: Ştefan VLĂDUŢESCU Data: nr. 10, oct., 2008

Mircea Daneliuc: Eşecul conştiinţei ce alege între minte şi corp

Scriere cursivă, bine legată, ficţiune coerentă şi consistentă, Apa din cizme (Bucureşti, Editura Curtea veche, 2006, ediţia a doua) se profilează drept unul dintre romanele reprezentative pentru devenitul recognoscibil mod de a scrie al lui Mircea Daneliuc.
Romancierul este individualizabil, mai întâi, prin mărcile scriiturii sale: senzaţia că opera se sedimentează dintr-o răsuflare, că ea se face împreună cu un interlocutor, că discursul avansează rapid şi că scenele se trag unele pe altele precum vagoanele pe calea ferată. În al doilea rând, remarcabilă la Mircea Daneliuc se arată a fi naturaleţea cu care personajele se raportează la necunoscut, incertitudine, neinteligibil. În sfârşit, profilul de specificitate al romancierului se întregeşte prin democraţia şi echivalenţa tipurilor de cunoaştere ce asigură funcţionalitatea poveştii romaneşti: vis profund, reverie, meditaţie aplicată, reflecţie fugitivă, reamintire, inducţie, deducţie, raţionalizarea întâmplării, „raţionamentul dilematic“, demonstrarea iluziei, conştiinţa failibilităţii, calculul.
Acceleraţia stilistică, acceptarea necunoscutului şi egalizarea varietăţilor de cunoştinţe delimitează o figură a spiritului creator ce se manifestă ca amprentă în întregul univers al producţiilor artistice: roman, film şi teatru. Apa din cizme intră, ca o piesă de la puzzle, în acest contur. Pe acest fond, romanul prinde relief prin lentila metaforei de titlu, translaţie revelatoare de la o situaţie de viaţă: „Ştii cum e să te afli în două cizme pline cu apă? Rece? ... Pun pariu că nici nu ţi-a trecut prin cap. Să le simţi îngheţate şi grele, să vrei să le mişti şi nici să nu se gândească... (...) Cum intră apa? (...) Se simte apa cum intră de sus şi se ridică de jos.“
Realitatea intră în viaţa noastră precum apa în cizme: în mod nedorit, neplăcut, intempestiv şi uneori dezagreabil. Ca gând artistic apa din cizme este intervalul în care raţiunea pierde controlul. Atunci ea cere ajutorul emoţionalului, visului, iluziei şi-l obţine după regula lipsei de control. Acest concept al „apei din cizme“ constă în pierderea controlului minţii (înnebunirea creierului) determinat de incapacitatea corpului de a suporta anumite emoţii. Conceptul se sprijină pe două aplicaţii interne ale romanului, gerate de două idei: ideea că „un corp nu înseamnă nimic“ şi ideea că fericirea corporală angrenează mintea într-un proiect neacceptabil („trebuia să mă feresc de Puşa, pentru că ultima dată am fost fericit. Ăsta-i un semn dezastruos“).
Problema fundamentală a romanului ce se deschide prin metafora-concept „apa din cizme“ este problema relaţiei minte-corp în care intervine conştiinţa. Este vorba nu doar de o chestiune artistică, de o invenţie. Urmărind interogaţia pe care o dezvoltă cartea, ajungem împreună cu Iustin Raeţchi şi prin conştiinţa acestuia la o inevitabilă aporie: comanda n-o are nici mintea (creierul), nici corpul. Un specialist în filosofia minţii, precum Thomas Nagel, arată că existenţa conştiinţei face ca raportul minte-corp să fie de nepus în termeni determinativi exacţi: „fără problema conştiinţei, arată filosoful, relaţia minte-corp ar fi mult mai puţin interesantă, dar cu ea, pare fără ieşire“ („Veşnice întrebări“, Bucureşti, Editura All, 1996, p. 164).
Iustin Raeţchi are 43 de ani. Este solistul trupei de muzică uşoară „Nemesis“. El are un prieten Şonea (Şoni). Soţia sa, Angela Raeţchi, mai tânără cu câţiva ani decât el, este încă „o femeie cu care poţi să ieşi“. Au împreună un fiu, Mugurel. Căsnicia celor doi s-a aflat la un moment dat în pragul divorţului, cauza constituind-o faptul că Iustin a avut o relaţie extraconjugală cu o anume Angela-Piţi, iar doamna Raeţchi a aflat de aceasta. Pentru a-l scăpa de durerea de a fi fost părăsit de Angela-Olanda, Şoni (cel care i-o prezentase) i-a făcut cunoştinţă cu Puşa Ionescu. Acum, gelos, o determină pe Puşa să facă sex cu Şoni de faţă cu el. Argumentul decisiv, cel cu care o convinge este următorul: „Un corp nu înseamnă nimic, ţi-am mai spus. Nu-l poţi murdări. Dacă mă iubeşti sufleteşte, e totul perfect“. Terapia de eliberare prin dezgust de iubirea pentru Puşa se dovedeşte falimentară.
Are loc invazia chineză a Bucureştiului. Chinezii fac mitinguri. Se declanşează o nouă revoluţie, o contrarevoluţie. Iustin îşi pune piciorul în ghips. Merge la televiziune, unde se afla şi Şoni care-i spune: „Fă-te că plângi de bucurie“ („nenorociţii ne băgaseră în emisie cu vorbe cu tot“). Se clamează „Trăiască marele popor chinez!“ Se anunţă găsirea unui geamantan cu cadavrul (fără cap) al chinezului Sung-Ho. De la prietenie, Iustin ajunge la ură faţă de Şoni. Pentru a se răzbuna, pune la cale îndreptarea vinovăţiei asasinării lui Sung-Ho către acesta. Este arestat sub acuzaţie de ucidere a lui Sung-Ho. Mugurel se combină cu Puşa şi fug în Olanda. Gândind că o operaţie de transplant de rinichi ar duce la eliberarea sa condiţionată, face intervenţia, rinichiul fiindu-i dat de Angela. Calculul este greşit, căci din spital este dus pe stadion pentru a fi executat de chinezi. Acum realizează că mintea l-a dus la pierderea lucrurilor printre degete, că o întâmplare prostească îl duce la moarte. Încearcă o salvare prin rugăciune. Imediat conştiinţa îi aduce aminte „pe ce lume e“. Trupul său urma să suporte execuţia. Viaţa sa fusese un eşec bine gestionat.
Romanul arată cum iubirea ajunge ură, cum prietenia se transformă în duşmănie şi cum revoluţia trece în contrarevoluţie. Până la urmă, metamorfozarea în contrariu face ca lucrurile să devină echivalente: oricare ar fi calea aleasă, aceea este calea pe care lumea sfârşeşte. „Apa din cizme“ ne apare ca un roman remarcabil.